Ileana Sterp este în culmea fericirii. Este însărcinată pentru a doua oară și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va strânge bebelușul în brațe. Deși bucuria este mare, sora lui Culiță Sterp trece prin momente destul de grele. Se pare că aceasta întâmpină câteva probleme cu a doua sarcină, iar lucrurile nu sunt tocmai roz.
Ileana Sterp și Daniel Aloman trăiesc o poveste de dragoste frumoasă. Cei doi au împreună o fetiță, Carla, iar acum așteaptă ca, în curând, familia lor să se mărească. În ceva timp, cei doi îl vor întâmpina pe noul membru, iar bucuria este imensă. Însă, până la momentul cel mare, Ileana Sterp este nevoită să treacă printr-o perioadă destul de grea.
Sora lui Culiță Sterp le-a mărturisit urmăritorilor săi din mediul online că trece prin momente grele. De ceva timp, se confruntă cu insomnia. Nu reușește să se odihnească deloc noaptea și simite că a ajuns la capătul puterilor. Această situație durează deja de câteva luni, iar Ileana Sterp tânjește după un somn bun.
„De luni de zile nu dorm noaptea. E groaznic! Am încercat și încerc să rămân pozitivă, cu toate că oboseala mă doboară uneori și insomniile au devenit insuportabile. Cum e viața… când Carla avea câteva luni, nu mă lăsa să dorm din alte motive, iar acum când doarme toată noaptea, eu stau să privesc pe tavan.
Doamne, de când n-am mai avut o noapte dormită cumsecade…Aud în jurul meu femei gravide care dorm super bine și mult, se pare că la mine ambele sarcini au venit cu insomnii serioase”, a spus Ileana Sterp.
(CITEȘTE ȘI: ILEANA STERP, MĂRTURISIRI DESPRE DECIZIA CARE I-A SCHIMBAT VIAȚA: „LUMEA PRIVEȘTE ASTA CA PE UN LUCRU RĂU”)
Chiar dacă trece printr-o perioadă destul de grea, Ileana Sterp este în al nouălea cer. Sora lui Culiță Sterp a mers la medic, iar atunci când a auzit bătăile inimii bebelușului său a uitat de toate neplăcerile Aceasta abia așteaptă să își strângă copilul în brațe.
Rolul de mamă o prinde foarte bine pe Ileana Sterp, motiv pentru care le-a explicat internauților cât de bine se simte în această ipostază.
„Astăzi când i-am auzit puiului meu bătăile inimii, am uitat de orice stare de rău, am uitat de tot și toate și trăim frumosul care se întâmpla acolo. Este MAGIC ceea ce face Dumnezeu cu corpul nostru, al femeilor. Îmi doresc ca orice femeie să simtă acest frumos!”, a mai spus Ileana Sterp.